Un acoperiș de 100 de metri pătrați proiectat la orizontală colectează, într-o ploaie obișnuită de 10 milimetri, aproximativ o mie de litri de apă. Într-un an mediu în sudul țării, asta înseamnă între 45 și 55 de metri cubi care, în cele mai multe gospodării, se scurg direct în canalizare sau, mai rău, în jurul fundației.
Recuperarea lor nu cere un proiect complicat. Sunt trei niveluri de soluții, de la butoiul de 200 de litri montat într-o oră până la rezervorul îngropat cu pompă, iar diferența dintre ele e mai mult de buget decât de competență.
Nivelul întâi: butoiul la burlan
Cea mai simplă instalație din lume. Se taie burlanul la aproximativ un metru de sol, se montează un colector de deviere – o piesă din plastic care costă 60–120 de lei – și se leagă la un butoi cu robinet la bază.
Colectorul de deviere e piesa importantă și mulți o sar. El are rolul de a lăsa apa să curgă normal prin burlan atunci când butoiul e plin, în loc să dea pe deasupra. Fără el, la prima ploaie serioasă ai apă revărsată lângă casă.
Ce mai trebuie:
- o sită sau un filtru de frunze la gura de intrare, altfel în două luni ai un strat de mâl pe fund;
- un capac opac, care oprește lumina și, implicit, formarea algelor;
- o bază solidă, de preferat din dale – 200 de litri înseamnă 200 de kilograme, iar un butoi așezat pe pământ moale se înclină;
- un preaplin dirijat departe de fundație.
Un butoi de 200–300 de litri acoperă udatul ghivecelor și al câtorva straturi. Se golește repede în iulie, dar se reumple la fiecare ploaie. Costul total, cu tot cu accesorii, rămâne sub 600 de lei.
Nivelul doi: rezervor suprateran de 500–2.000 de litri
Aici discuția devine serioasă. Un rezervor de 1.000 de litri, tip cub cu palet metalic, se găsește frecvent la mâna a doua, la 350–600 de lei, cu condiția să fi conținut anterior produse alimentare, nu chimice. Modelele noi, decorative, care imită piatra sau un vas de ceramică, costă între 1.500 și 3.500 de lei.
Avantajul acestui nivel e că poți alimenta direct un sistem de irigare. Presiunea gravitațională, dacă rezervorul e ridicat pe un postament de 60–80 de centimetri, ajunge pentru furtunuri poroase și pentru udare manuală, dar nu pentru picurătoare cu compensare. Pentru acelea e nevoie de o pompă mică, de 300–700 de lei, care ridică presiunea la 1,5–2 bari. Cine își montează singur un sistem cu irigare prin picurare pentru o grădină mică descoperă rapid că rezervorul și pompa sunt, de fapt, aceeași investiție gândită în doi pași.
Legarea a două sau trei rezervoare între ele, prin racorduri la bază, e o soluție ieftină de creștere a capacității. Se comportă ca un singur volum și se umple uniform.
Nivelul trei și partea practică pe care o uită toată lumea
Rezervorul îngropat, de 3.000–10.000 de litri, cu filtru și pompă submersibilă, e o lucrare de 8.000–20.000 de lei, cu excavație. Merită dacă ai o grădină mare, dacă folosești apa și pentru rezervorul de la toaletă sau dacă locuiești într-o zonă cu restricții de consum vara. Are marele avantaj că apa stă la temperatură constantă și nu îngheață.
Indiferent de nivel, câteva reguli se aplică peste tot:
- primii litri dintr-o ploaie, după o perioadă uscată, aduc praf, funingine și găinaț de pe acoperiș – un dispozitiv de deviere a primei șarje rezolvă problema pentru 150–300 de lei;
- apa de ploaie nu se bea și nu se folosește la spălat vase, oricât de curată pare;
- rezervoarele supraterane se golesc parțial înainte de îngheț, altfel se fisurează;
- acoperișurile de azbociment nu sunt potrivite pentru colectarea apei folosite la legume;
- o vană de golire la bază, pentru sedimente, scutește o curățare completă pe an.
Pentru plante, apa de ploaie e net superioară celei de la robinet: nu conține clor și are duritate mică, ceea ce contează mai ales pentru hortensii, azalee, rododendroni și pentru orice crește în ghiveci, unde sărurile din apa dură se acumulează în timp în substrat.
Dacă e să începi undeva, începe cu un singur burlan – cel care primește cea mai mare parte din acoperiș, de obicei pe latura dinspre nord sau vest. Un butoi acolo, montat corect, îți arată în trei luni cât apă ai de fapt și dacă merită trecut la ceva mai mare. E genul de proiect care se dovedește singur, fără să fie nevoie să crezi pe cuvânt pe nimeni.
